Un munte de iubire
"Un om care merge la munte, vine oarecum mai frumos interior, spiritual. Vine mult mai... aș îndrăzni să spun, poate... chiar mai sfînt"
Cuvintele aparțin Prea Sfințitului (PS) Florentin Crihălmeanu, ierarh român unit, care între 2002 și 2021 a fost Episcop titular al Episcopiei de Cluj-Gherla.
Cuvintele sale sînt consemnate și în documentarul ”Un munte de iubire”, prezentat în premieră la București, pe 21 ianuarie, în cadrul festivalului internațional Filmikon, dedicat filmelor premiate de juriile ecumenice.
Documentarul este întîi de toate un omagiu emoționant, construit din mărturii ale unor persoane care i-au fost aproape PS Florentin Crihălmeanu în una din pasiunile sale pe care a urmat-o mereu pînă la capăt: muntele.
Mergea la munte cu bucurie, încercînd de fiecare dată să împărtășească cu alții această trăire pe care o simțea. O bucurie pe care o transmitea și atunci cînd cînta la muzicuță sau la chitară, cînd conducea grupuri de copii și tineri pe cărări sau cînd se cățăra pe stîncă.
”Ei bine, la munte toți sîntem egali. Nu există nici Prea Sfințit, nici călugăr sau călugăriță. Toți sîntem oameni în fața muntelui. Toți trebuie să ne simțim bine, toți trebuie să supraviețuim și să ne întoarcem mai fericiți înapoi, acasă”, rostește într-un dialog care este prezentat și în documentar.
Dar muntele era pentru PS Florentin Crihălmeanu și o modalitate de a se apropia de Dumnezeu. "Îmi povestea și de bucuria sa de a ajunge pe vîrf. Și bucuria de a se vedea oarecum deasupra norilor, bucuria de a vedea perspectiva din jur - era foarte pătruns. Asta îmi spunea: cînd ajung acolo, simt o puternică comuniune cu Dumnezeu", mărturisește în film sora Letiția Crihălmeanu.
Chiar dacă niciodată nu a urmărit să facă performanță pe munte, PS Florentin Crihălmeanu a avut totuși o dorință specială: să urce pe Matterhorn (4478m). Probabil i-au plăcut forma specială a acestui munte, solitudinea sa, dificultatea ascensiunii, peisajele spectaculoase din jur.
A încercat de două ori să urce pe Matterhorn. Nu a reușit, prima oară din cauza oboselii, apoi din cauza vremii neprielnice. Nu a mai putut încerca din nou, căci în 2021 se duce la Domnul.
”Urcă tu, Dane, pentru noi!”, i-a spus însă de mai multe ori părintelui Dan Suciu, un apropiat al său, la fel de pasionat de munte și de împărtășirea bucuriei de a fi pe munte.
Și anul trecut părintele Suciu a urcat pe Matterhorn unde, în vîrf, a rostit rugăciune și mulțumiri către PS Florentin Crihălmeanu.
”Dînsul spunea mereu că sînt două cărți în care putem citi despre Dumnezeu. Biblia. Și apoi cartea naturii, cartea Creației. Citea mult din amîndouă”, rememorează în film părintele Dan Suciu.
*****
Părintele Dan Suciu și Bogdan Slăvescu sînt regizorii documentarului ”Un munte de iubire – un episcop, o pasiune, o viață”, realizat de către Asociația Signis. După premiera de la București, fimul urmează să fie prezentat la Cluj (24 ianuarie), Oradea etc. Trailerul filmului se poate vedea aici.